Partea a II-a
Ora 9:30.
Avionul a decolat şi m-am trezit singură într-o mulţime de oameni necunoscuţi, plecată departe de casă. Mă înspăimântă gândul că nu cunosc absolut nimic despre locul în care pornesc, despre limbă şi că mă voi trezit singură pe drumuri. Prea târziu am realizat că lucrurile sunt atât de grave și că-mi risc viața. Am început a plânge și am simțit că acest psihopat s-a transformat într-o tumoare, într-o maladie. Vrea să ne jucăm? Ne vom juca! Doar că de acestă dată o vom face după regulile mele.
Avionul a aterizat și mă pregătesc să cobor. Stewardesa se apropie de mine și îmi dă poza lui Caleb, îmi spune că am uitat-o pe scaun. Ea mă privește îngrijorată și simt că ceva nu este în regulă, întorc poza lui Caleb și văd: ” 34, str. Independenței”.
Cobor în grabă scările, mă îndrept spre un taxi. Intru și prima mea intenție este să îi arăt șoferului adresa de pe spatele fotografiei; Neștiind dacă mă înțelege sau nu continui să-l privesc cu insistență. Aceste pornește mașina și mă conduce spre adresă.
Șoferul oprește mașina, mă privește și eu îmi dau seama că am ajuns la destinație. Oprește aparatul și îmi spune prețul călătoriei, scot 10 eu, îmi face semn că ceva nu este în regulă. Vede că sunt confuză, însă îmi acceptă banii.
Cobor din mașină, privesc în jur și observ o clădire înaltă. Cred că este locul unde trebuia să ajung, este un hotel. Totul mi se pare ciudat, însă dorind să aflu adevărul decid să intru.
La ușa clădirii mă întâmpină doi bărbați. Observ că-mi cunosc numele și pe mine implicit. Ei fiind amabili, îmi iau bagajul și mă conduc spre recepție.
-Bună ziua, domnișoară Misson! Aveți rezervat apartementul rezidențial, etajul 12.
-Bună ziua. Îmi puteți spune de către cine a fost făcută rezervarea?
-Îmi pare rău, dar domnul care a făcut această rezervare a preferat ca identitatea lui să rămână anonimă. Putem să vă spunem doar că acestă rezervare a fost făcută acum două săptămâni.
Sunt condusă în cameră de către cei doi bărbați. Ajung în fața camerei, iar aceștia îmi deschid ușa.
Intru în cameră și observ cum raza soarelui se oglindește în dulapul meu. Mă îndrept spre geam și observ că cineva îmi face semn cu o oglindă. Adrenalina îmi răbufnește în vene, arunc rucsacul pe un umăr și alerg cu viteză spre ușă, o deschid și mă îndrept cu pași iuți de-alungul coridorului spre scările ce duc la ieșire.
Imediat ce picioarele mele ating șoseaua, mă orientez direct spre destinație. Mă uit în stânga și în dreapta căutând cu ochii o trecere pentru a putea traversa drumul. Dar nu zăresc nimic. În ciuda mașinilor ce trec cu o viteză ucigătoare, îmi fac curaj să traversez și deoodata mă trezesc în fața blocului simțindu-mă ușurată.
Dintr-o dată mă ciocnesc cu un bărbat voinic, sub 25 de ani, cu umeri lați, cu părul blond-cenușiu căzându-i buclat pe frunte. Mă privește drept în ochi și cu o mișcare bruscă mă prinde de braț. Aș fi vrut să mă smulg din mâna lui, dar curiozitatea e mai puternică decât frica. Vocea lui foarte sigură îmi spune: „Întoarce-te în camera de la hotel și deschide plicul de pe noptieră! Fii prudentă!”. Recunosc chipul! Deși sunt sigură că nu ne-am mai întâlnit niciodată până acum.
Respirația îmi devine rapidă și superficială. Îmi simt pulsul zvâcnind. Cum? Ce-a spus? Sunt cuprinsă de o senzație de încurajare și îmi dau seama că acesta este exact bărbatul din fotografia cu Caleb. Întorcând capul să-i cer explicații, sesizez că a disparut ca și cum ar fi urmărit de cineva. Fără a mai sta pe gânduri, îi urmez cu nedumerire spusele.
Ajunsă în cameră, mă îndrept direct spre noptieră. Iau plicul în mână și asigurîndu-mă că sunt singură și nu mă poate vedea nimeni, îmi scot rucsacul din spate și mă așez pe pat. Cu o profundă curiozitate de a afla ce se ascunde în plic, intenționez să-l deschid...Dar! Deodată aud niște pași grăbiți apropiindu-se. Instantaneu pun plicul în rucsac și rămân nemișcată.
Undeva în adâncul meu, știu că fac o greșeală, că ar trebui să mă port cu mai multă prudență, dar mintea pare să mi se fi încețoșat și nu sunt în stare să inițiez nici un plan.
În cameră dau buzna trei bărbați. Erau înalți, serioși, bine făcuți și privirea lor era rece și pătrunzătoare. Toți îmi erau necunoscuți.
-Vrei să ne jucăm? Ne vom juca! Zise un bărbat, care apare din spatele celor trei.
Eram speriată și confuză. Ce vor? Ce caută? De unde mă cunosc?
Respirația mea deveni din ce în ce mai profundă și silențioasă când am văzut omul care rostise aceste cuvinte. Nu îmi venea să cred. Omul era înalt, brunet, culoarea ochilor nu am putut-o recunoaște decât după ochiul stâng deoarece celălalt era acoperit de un strat de piele. Fața omului era distrusă, pielea era încrețită pe partea dreaptă a feței, iar ochiul drept parcă încerca să iasă la lumină.
Cu fiecare pas ce îl făcea simțeam că pericolul era din ce în ce mai aproape de mine. Nici nu pot să gândesc, nu din cauza setei de adevăr, ci din cauza presiunii pusă pe umerii mei.
-Pe cine căutați?
- Eu sunt Evil scumpete! Pe tine, tu ești cheia spre ceea ce caut!
-Dar ce căutați mai exact?
-Prietenul tău, Freddy, nu te-a înștiințat înainte să moară că vei fi căutată pentru a-mi da ceea ce mi se cuvine?
-L-ai cunoscut pe Freddy?
-Da, din cauza lui arăt așa cum mă vezi.
-Cum ți s-a întâmplat asta?
-Tu trebuie să știi. Eu și Freddy am lucrat împreună. Odată ce acesta nu a respect înțelegerea, au izbucnit conflicte.De ajuns! Luați fata și mergeți spre fabrică!
-Ce? Care loc? De ce să mă luați pe mine?
-Pentru că deții dovezi care m-ar putea ucide.
-Ce dovezi?
-Servieta și CD-ul care ți l-a lăsat Freddy în grijă.
-Ce CD?
-Te vei convinge curând, atunci când vei fi nevoită să-mi spui unde se ascunde acel CD.
-Nu știu despre nici un CD, nu am primit nici o dovadă care ți-ar putea aduce sfârșitul.
Cei trei bărbați au pus mâinile pe mine și pe loc am simțit că mi se înmoaie picioarele, inima bătea din ce în ce mai tare, cu frica în sân și cu tremurul în tot corpul, pas cu pas, mergeam după cei trei bărbați care m-au condus la o mașină neagră. Cu un zgomot puternic, aceasta a pornit.
În ce încurcătură m-am băgat? Nu trebuia să vin în România. Cum am intrat în acesta situația? Sunt atât de confuză, mă simt epuizată, iar acestă situația mă sperie. Ce caut eu în această mașină?Ce vor acești oameni de la mine? Dacă aș avea cui să-i cer ajutorul!
Caleb , unde ești acum când am nevoie de tine?
Șoferul pune brusc frână și lovitura cu capul de scaunul din față mă trezește la realitate. Ne-am oprit la un semafor . Privirea neliniștită a șoferului îmi atrage atenția, iar acest lucrul îi neliniștește și pe ceilalți doi bărbați. Șoferul accelerează și virează la stânga ,după care cel lângă mine se uită în spate. Îmi întorc automat privirea în aceiași direcție cu a lui și observ o mașină care se aproprie cu viteză de a noastră.
Arunc o privire atentă asupra șoferului acelei mașini. E aceeași persoană care mi-a dat plicul!!Acesta disperat îmi face semne cu mâna , înțelegând că trebuie să-mi adăpostesc capul. Imediat după ce fac acest lucru ,aud sunetul unei explozii. În următoarea clipă ,mașina derapează, lovind un stâlp de pe marginea străzii.
E atât de întuneric și e frig! O rază de lumină dintre nori luminează locul și-l recunosc, e podul unde mă întălneam cu Freddy! Ploaia rece îmi paralizează muschii, care în ciuda încercărilor mele nu vor să se miște. Zăresc o siluetă conturată de aceiași sursă de lumină,care îmi zâmbește larg și îmi accelerează ritmul inimii ,care mă dezmorțește… și mă trezesc.
Încerc să mă ridic ,dar în ciuda eforturilor nu reușesc. Simt prezența unei persoane, care mă ajută. Mă întreabă dacă sunt bine și ne mai așteptând răspunsul meu ,mă conduce-n grabă spre mașina lui. În spatele nostru se aud strigăte ,oamenii lui Evil sunt pe urmele noastre. Imediat ce am urcat în mașină pornim cu viteză ,lăsându-i în urmă pe cei trei băarbați.
Răsuflu ușurată , privesc la cel de lângă mine, o persoană la fel de necunoscută ,dar totuși familiară și-l întreb:
-Cine ești?Mă cunoști? De ce mă ajuți?
-Eu sunt David , poți avea încredere în mine!
-Dar unde mergem?Vom merge într-un loc unde vom fi în siguranță, acum liniștește-te!Vom ajunge imediat!
După 15 minute ,îmi spune că am ajuns și că trebuie să coborâm!
Cobor din mașină și chiar dacă nu-l cunosc , îmi pare că este un om de încredere. Încerc să aflu cât mai multe lucruri despre el, dar tot ceea ce-mi spune este că trebuie să ne ascundem. Mă ia de mână și începem să alergăm spre o clădire. Acel loc spre care ne îndreptam îmi era cu totul necunoscut. Nu știam ce mi se va mai întâmpla.
Intrăm în clădire și după felul în care arată îmi dau seama că este un teatru, dar în mintea mea erau mii și mii de întrebări la care nu aveam nici un răspuns. Mă întrebam : ”De ce acest domn mă ajută? De ce m-a adus în acest loc? Ce se întâmpla de fapt?”.
Coborâm la subscenă, iar întunericul ce cuprindea locul, îmi amintea de clipele de groază la care m-a supus Evil. Îmi aduce un scaun, spunându-mi să mă așez. Aprinde becul și văd că se îndreaptă spre mine cu o trusă de prim-ajutor, iar primul instinct pe care-l am este să mă feresc.
-Ți-am spus să ai încredere în mine! Nu-ți voi face niciun rău! Vreau doar să te ajut!
-Spune-mi cine ești? De ce m-ai adus aici? De ce tocmai în acest loc?
-Ai răbdare! Îți voi spune tot ceea ce vrei să știi, dar mai întâi trebuie să-ți tratez rănile!
Mă uit în ochii lui și văd în ei intenția de a mă ajuta. Îl las să mă îngrijească, gândindu-mă la ceea ce mi-a zis Evil la hotel! Ce-a vrut să-mi spună oare? Oare e adevărat? După ce David îmi bandajează rănile, se așează pe un scaun și timp de 10 minute nu spune nimic. Aștept să-mi răspundă la întrebări, dar nimic. Tace! Dar, deodată, se uită la mine , se aproprie și îmi spune:
-Sunt David, după cum bine știi și vreau să te ajut!
-De ce să mă ajuți? De unde mă cunoști?
-Nu te cunosc, dar am datoria de a te ajuta și de a mă asigura că ești în afara oricărui pericol.
-Îl cunoști pe Caleb? De ce erai în poză cu el?
-Da, îl cunosc! Îl cunosc și pe Freddy , la fel cum îl cunosc și pe Evil!
-De unde? Ce legătură ai tu cu ei? Unde e Caleb?
-E complicat! Am fost prieteni , cât despre Caleb, nu e ceea ce pare, e dușmanul nostru. Caleb e mână în mână cu Evil.
-Poftim? Caleb? Suntem prieteni, nu m-ar trăda.
-Ai încredere în mine! Totul e adevărat!
Acum mi-am dat seama că totul are sens și că Evil a aflat de dorința mea de-al răzbuna pe Freddy, doar de la Caleb.
-E adevărat ce mi-a spus Evil? Freddy a fost implicat în afaceri ilegale?
-Da, e adevărat...Toți am fost. Eu i-am atras în mizeria asta...mă simt vinovat pentru moartea lui Freddy...vreau să mă răzbun pe amândoi pentru ceea ce au făcut, chiar dacă risc să fiu și eu închis.
-Ce legătură are Caleb cu moartea lui Freddy? A fost și el implicat?
-Nu, dar ne-a trădat! E prea slab încât să-și asume vinovăția...
-Deci e adevărat...Am stat lângă un om pe care de fapt, nu-l cunoșteam. M-a mințit tot timpul! Nu-mi vine să cred!
-Nu e timp de asta acum, dar tot ceea ce trebuie să știi este că te-a iubit, a vrut doar să fii în siguranță!
-Evil vorbea despre un CD! Despre ce e vorba?
-Freddy a lăsat dovezi, care îl încriminează pe Evil de toate ilegalitățile pe care le-am comis, sperând că pedeapsa noastra va fi mai mică. Însă Evil ne-a luat-o înainte...
-Unde este acel CD?
-Nu știu!Știu doar că este într-o servietă care se deschide cu un cod...Tu ești cheia spre acel cod.
-Nu știu despre ce vorbești, Freddy nu mi-a spus nimic...
-Dar mi-a spus mie! Mi-a zis că acel cod e format din 3 cifre și că este inscripționat pe ultimul cadou pe care ți l-a dat.
-Ultimul cadou pe care mi l-a dat Freddy este acest inel! Cum poate acest inel să fie cheia spre un lucru atât de important!?
-Dă-mi-l puțin! Vreau să-l verfic!
Îi dau inelul și văd că se uită atent la el. Arde în mine nerăbdarea...nerăbdarea de a afla adevărul sau nerăbdarea de a se termina odată acest coșmar!? Nu știu! Nu știu ce vreau, dar sunt conștientă că totul este foarte complicat.
-Uite, acesta este codul...585...ștanța inelului.
-Și acum ce facem?
-Mergem în căutarea servietei...trebuie să o găsim înaintea lui Evil. Nenorocitul ăla nu trebuie să scape!
-Nici nu știm unde se află acea servietă! Cum o s-o găsim?
-Nici eu nu știu Dar Freddy a lăsat acel plic cu un motiv, cu un scop! Îl mai ai?
-Da , îl mai am! De ce mi-ai lăsat plicul pe noptieră?
-A fost dorința lui Freddy, acesta m-a rugat să ți-l dau în momentul în care vei fi în pericol. Poate e un următor indiciu spre găsirea CD-ului. Alt indiciu nu mai avem, trebuie să pornim spre mașină, sunt sigur că acolo vom găsi ceva de mare ajutor.
-De unde a știut că voi veni în România? De unde a prevăzut că mă voi afla în pericol?
-Nu aș putea să-ți dau un răspuns, nici eu nu știu care a fost scopul lui Freddy, dar știu sigur că trebuie să plecăm de aici; stăm de prea mult timp sub scenă și ar putea fi suspect, trebuie să plecăm.
-Dar unde? Nu știu locul din poză. Îți pare cunoscut?
-Mmm, pare a fi un cimitir de mașini. Da, e la periferia orașului.
David pare a fi foarte sigur, este calm și acest lucru mă liniștește, îmi aduce un plus de siguranță. În sfârșit am găsit o persoană căreia pot să mă destăinui, totuși nu pot să am destulă încredere în el.
Mi-a vorbit sincer și mi-a alungat nelămuririle, am ieșit din starea care părea să pună stăpânire asupra mea. Dorința de a cunoaște adevărul crește în mine pe măsură ce mă apropii cu pași siguri, împreună cu David, spre elucidarea faptelor diabolice săvârșite de către Evil.
Deodată aud cum niște voci se apropie de scenă. Privesc speriată spre David. Acesta îmi captează privirea.
-Să ieșim pe ușa din spatele scenei!
-Unde duce?
-Spre ieșirea laterală a teatrului. Trebuie să ne grăbim!
David deschide ușa în grabă. Îmi iau rucsacul și îl urmez. Întorcând capul observ că acele persoane coboară scara principală, astfel mă grăbesc să-l ajung pe David. Acesta îmi dă mâna și mă ridică pe platforma din spatele scenei. David deschide ușa și ieșim din teatru. Ajungem la stație și așteptăm tramvaiul.
-E acesta ce se apropie, să urcăm!
Mă așez pe un scaun din spatele tramvaiului. Observ că prezența mea atrage tot mai multe priviri, acestea sunt destul de reci și simt o tulburare care mă cuprinde. Sunt străină între străini...
Drumul de la teatru spre perferie mi s-a părut lung și capul mi s-a împlut cu diferite gânduri, multe veneu și plecau, însă gândirea mea era îndreptată spre ceea mă va aștepta.
Observ că nu se mai află nimeni în tramvai, suntem singuri și mergem în bezna nopții. David tace de ceva timp și am impresia că ceva îl macină, arăta îngândurat.
-Pregătește-te, la următoarea stație coborâm.
Tramvaiul se oprește și ușile se deschid, sunt cuprinsă de un fior ce-mi străbate firea, mi-e frică, nu vreau să cobor. David mă privește călduros și mă prinde de mână.
-Ai încredere în mine?
-Nu am motive să nu te cred.
Coborând din tramvai observ o imagine înfiorătoare: o briză de răcoarea străbătea pustietatea nocturnă și mașinile se pierdeau în negura nopții, totul pare a fi desprins dintr-un film de groază al cărui protagonist sunt eu.
-Trebuie să găsim mașina, cheile sunt la tine?
-Așteaptă un pic. Le-am găsit. Cum recunoaștem mașina?
-Simplu.
David apasă pe declanșatorul de la cheie și deodată se aude un sunet ce provine din spatele unei grămezi de mașini.
-Simplu, nu?
Acesta se uită mulțumit la mine și pornește spre locul de unde s-a produs sunetul respectiv. Ajunși la mașină am avut impresia că aceasta ne aștepta de mult timp. Deschid portiera și încep a căuta în ea, torpedou, sub scaune, dar nu găsesc nimic.
-David! Nu am găsit nimic! Ai căutat în portbagaj?
-Da! Nici acolo nu e nimic! Ai găsit documentele?
Sigur! Documentele...unde ar putea fi?
-Parasolar!
Mi-am ridicat privirea spre acesta, am pus mâna înăuntru și am dat de o mapă. Era mapa cu documente. Deschizând-o, rămân uimită de faptul că mașina este înmatriculată pe numele meu de o săptămână și observ că este specificată și adresa proprietarului, adică eu.
-David, cunoști strada Hlicea?
-Cred că da, de ce mă întrebi?
-Am găsit documentele mașinii care este înscrisă pe numele meu, este specificată și adresa, acolo trebuie să ne pornim!
